Grup de Terapie pentru Mancat Compulsiv

Tulburarea de mâncat compulsiv (binge eating) este caracterizată prin episoade recurente  în care o persoană consumă o cantitate mare de mâncare într-un interval relativ scurt, însoțite de sentimentul de pierdere a controlului.

 

Conform criteriilor din DSM-5, aceste episoade sunt asociate cu comportamente precum mâncatul rapid, consumul de alimente până la disconfort fizic sau mâncatul în absența foamei fiziologice, urmate de sentimente de vinovăție sau rușine. Spre deosebire de alte tulburări alimentare, binge eating nu implică în mod regulat comportamente compensatorii.

 

Pentru multe persoane, mâncatul compulsiv reprezintă o modalitate de a face față emoțiilor dificile.  Cercetările arată că episoadele de binge eating sunt frecvent declanșate de afect negativ, cum ar fi anxietatea, tristețea sau stresul (Haedt-Matt & Keel, 2011).   În timp, se formează un tipar bine documentat în literatura de specialitate: restricție alimentară → pierderea controlului → vinovăție → revenirea la restricții, un ciclu descris în modelul cognitiv-comportamental al tulburărilor alimentare propus de Christopher G. Fairburn (Fairburn, 2008).  Acest mecanism NU reflectă lipsă de voință, ci o interacțiune complexă între reglarea emoțională și comportamentele alimentare.

 

Binge eating afectează nu doar relația cu mâncarea, ci și imaginea de sine și funcționarea generală.  Studiile indică asocieri semnificative între această tulburare și niveluri crescute de rușine, autocritică și insatisfacție corporală (Grilo et al., 2013).   În plus, cercetările epidemiologice sugerează că tulburarea de mâncat compulsiv este una dintre cele mai frecvente tulburări alimentare, cu o prevalență de aproximativ 1–3%  în populația generală (Hudson et al., 2007).   Este important de subliniat că aceasta poate apărea la persoane de orice greutate, contrar unor mituri frecvente.

​

 Intervențiile bazate pe terapie cognitiv comportamentala sunt considerate standardul de aur în tratamentul mancatului compulsiv, având suport empiric consistent (Linardon et al., 2017).  De asemenea, abordări moderne precum terapie prin acceptare si angajament pun accent pe dezvoltarea flexibilității psihologice și pe schimbarea relației cu gândurile și emoțiile, mai degrabă decât pe controlul strict al comportamentului alimentar (Juarascio et al., 2013).

Procesul terapeutic vizează dezvoltarea unor răspunsuri diferite la emoțiile dificile și construirea unei relații mai echilibrate și conștiente cu mâncarea.

Schimbarea nu apare prin control rigid sau restricții, ci prin înțelegere și intervenții susținute, bazate pe dovezi. În timp, pașii mici și consecvenți pot duce la reducerea episoadelor de binge eating și la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții.